Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut pe strada Transilvaniei din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului au fost alocate o autospecială cu modul de descarcerare, motocicleta SMURD și un echipaj al serviciului de ambulanță județean, unde au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile.
Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost consultat de către echipajul SAJ, fiind transportat ulterior la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Conform primei evaluări acesta prezenta afecțiuni ușoare.