Incendiu la baia unui apartament din Cluj-Napoca

Incendiu la baia unui apartament din Cluj-Napoca

Potrivit ISU Cluj, pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat la baia unui apartament situat pe strada Grigore Alexandrescu.

La fața locului s-au deplasat imediat două autospeciale, iar echipajele au constatat faptul că flăcările au afectat o mașină de spălat.

Deși au existat degajări de fum semnificative, nu s-a impus evacuarea locatarilor. De asemenea, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale.

Intervenția promptă a făcut ca incendiul să nu se extindă, acesta pornind, cel mai probabil, din cauza unei defecțiuni la respectiva mașină de spălat haine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *